Mi-am numit blogul cu gîndul la Nichita Stănescu.
Altfel de respirări din lumea mea, din patria mea, din oraşul meu.
Lumea mea clădită cu migală, speranţă lîngă năruire, bucurie lîngă tristeţe, zîmbind sau scrîşnind din dinţi, lumea mea sau refugiul meu, zguduită acum de ecouri teribile care-i slăbesc fragila alcătuire şi o aruncă în tristeţe.
Patria mea, frumoasă, tristă şi săracă, patria pe care o iubesc, este atacată şi sfîşiată de lăcuste politice. Cea mai gravă invazie de lăcuste politice lacome, nesătule, de nestăpînit, o devorează cu nesimţire.
Oraşul meu, Bucureştii în care m-am născut, oraşul cu tei şi castani, cu oameni educaţi şi civilizaţi, în curţile cărora primăvara se zbenguia printre flori. A venit un nebun care a dat din mînă şi a umplut oraşul cu betoane şi mitocănie.
Numele blogului meu ar trebui să fie ALTFEL DE DISPERĂRI.
Matilda, eu zic că ai ales bine numele blogului. Aşa ai simţit, deci e bine. Iar de disperare scăpăm noi :))
RăspundețiȘtergereCateodata nu mai am putere nici sa sper, dar poate-mi trece...
RăspundețiȘtergereOraşul s-a schimbat şi s-a îmbetonat şi de când îl ştiu eu, ultimii 16-18 ani. Îl iubesc pe alocuri, ca la prognoza meteo, adica unele parcuri, unele bulevarde. Şi aştept să i se cicatrizeze odată centrul vechi.
RăspundețiȘtergereDa, Mada, esti ingrozitor si minunat de tanara.
RăspundețiȘtergere