O femeie cu principii

   Bucuria revederii, după un timp destul de îndelungat, le-a aprins stelele cerului  în priviri. Nu se mai săturau să-şi povestească întîmplările de cînd nu se mai văzuseră.
-  Ce faceţi voi, cum vă merge ?
-  Noi,  care noi ?
-  Adică tu şi Marcel...
-  A, n-ai aflat ? Am divorţat de mult !
-  Cum aşa ? Vă iubeaţi atît de mult, aproape vă invidiam.
-  Cu toată iubirea aceea, l-am prins că mă înşeală. N-am putut să trec peste asta, am divorţat imediat.
-  Tu eşti copilă, se mai întîmplă ca bărbaţii să calce strîmb, nu-i un capăt de ţară.
-  Auzi ?  Mă cunoşti destul de bine ca să ştii că sunt un om cu principii. Nu suport trădarea,  nu pot ierta un soţ care-şi înşeală partenerul,  indiferent de motive,  indiferent dacă o face  o dată sau de mai multe ori. Aşa cum nu-mi pot călca principiile în picioare,  tot aşa nu l-am putut ierta.
-  Îmi pare rău, foarte rău.
-  Nu-ţi face probleme,  acum sunt fericită,  am un prieten  care mă iubeşte,  într-un an,  doi,  poate ne căsătorim.
-   Sigur,  vreţi să vă cunoaşteţi bine, apoi căsătoria...
-   Ne cunoaştem foarte bine. Dar aşteptăm să divorţeze nevastă-sa....