Suflet de zăpadă...

       Cerul, generos, îşi revărsa abundenţa de fluturi albi pe întreg pămîntul.  Fulgii de zăpadă sărutau duios obrazul  lui îngheţat  .  Un fulg de nea se opri la jumătatea drumului, atent, privind în jur.
     " Fraţii mei au ajuns. Să văd ce se întîmplă.  Iată.  Unii sunt aruncaţi cu lopeţi, cu mături, călcaţi în picioare. Alţii aduc bucurie de-o clipă vreunui copil.  Cei  mai de  jos sunt stropiţi cu noroi.  Uite-i,  Doamne,   unii zac prin mocirle,  transformîndu-se ei  înşişi în mizerie .   Alţii acoperă,  cu puritatea lor,  gunoaiele...
       Puţini, foarte puţini ajung să facă ceea ce stă scris de la începuturi  în destinul noastru : o pătură imaculată care să acopere, să protejeze şi  să hrănească bobul de grîu!   Eu nu mai vreau să cobor.  De ce să cobor, şi, mai ales, de ce să fiu murdărit ? "
       Şi se opri, suspendat, lacrimă îngheţată între cer şi pămînt.
       Era un suflet de om,  încă nenăscut....