Cineva plîngea-ntr-un flaut,
cineva murea-ntr-un vers,
cineva uitase rîsul,
cineva n-a înţeles.
Undeva era lumină,
undeva era doar vis,
undeva era spectacol,
undeva sens interzis.
Cineva plîngea-ntr-un flaut,
cineva durea-ntr-un gînd,
cineva era odată,
cineva era nicicînd.
Bietul plîns din bietul flaut,
bietul rîs uitat cu graba,
biet spectacol de duzină,
biata viaţă, prea degeaba...
E ca şi un cântec...plăcut, melancolic...trist. Parcă e o rază de soare într-o dimineaţă răcoroasă. Frumoasă Matilda...şi tu şi poezia :).
RăspundețiȘtergereSă ştii că îmi lipseşti, iar dacă te-am dezamăgit cu ceva îmi pare rău suflet frumos..., chiar îmi pare!
Râsu'-plânsu' ne ocupă o bună parte din viaţă, cred că eşti de acord cu mine, Matilda! Frumoase versuri, miros a deşertăciune, a hazard atotputernic...
RăspundețiȘtergereAş vrea să citesc şi alte creaţii, abordarea ta pesimistă mi se potriveşte. (Ştii, eu sunt pesimist convins şi declarat)
Sandrina : mulţumesc pentru frumoasele cuvinte.
RăspundețiȘtergereNu, tu nu m-ai dezamăgit, eşti aceeaşi bună, sensibilă şi dragă prietenă virtuală. O zi minunată îşi doresc !
Florin Matei : sigur că sunt de acord, viaţa este o piesă compusă din scene vesele şi triste, un carusel uneori ameţitor...
RăspundețiȘtergereAsa e VIATA !
RăspundețiȘtergereStarea NATIUNII : exact aşa !
RăspundețiȘtergere