Dragostea, la superlativ

     Nicolae Budescu era pictor de biserici. Talentul, harul, gingăşia culorilor alese îl făcuseră celebru în parohiile Bucureştilor. Preoţii îl iubeau, enoriaşii îl respectau. . Lucra de dimineaţă , de cum răsărea soarele, pînă seara tîrziu, la lumina lumînărilor. Lucra 5 zile pe săptămînă, iar sîmbăta şi duminica  le petrecea la Crucea de Piatră.
    Acolo a cunoscut-o pe Erji, frumoasa poloneză cu ochi de smarald şi sărut de foc.
    Ziua picta îngeri suavi, sfinţi palizi şi suferinzi, în timp ce gîndul  îi  fugea la îmbrăţişările fierbinţi ale tîrfei.  Preoteasa amorului plătit făcuse din Nicolae un sfînt păgîn.  Cînd n-a mai putut suporta ideea că-şi împarte femeia cu alţi bărbaţi, a cumpărat-o de la matroană. Cu bani mulţi, după mari insistenţe, a adăugat şi-un pumn de cocoşei,  şi   şi-a luat iubita acasă.
     S-au iubit toată viaţa, au trecut împreună şi bune şi rele, cu o dragoste calmă,  plină de duioşie şi înţelegere. Şi-au traversat întreaga viaţă ţinîndu-se de mînă cu încredere.
     Erji s-a stins prima,  la vîrsta de 88 de ani împliniţi. Nicolae i-a supravieţuit cîteva luni. Cîteva luni în care, zi şi noapte, şi-a plîns  femeia  pierdută.  Cu lacrimi grele,  de bătrîn rămas singur.  Într-o dimineaţă ceţoasă a plecat în linişte să-şi întîlnească iubirea răscumpărată cîndva, de mult,  din Dudeştii altor vremi...