La marginea oraşului, pe un teren viran cotropit de bălării, două statui îşi sprijină ruina una de cealaltă.
Cu glas greu, de piatră, cea mai zdrobită dintre ele întreabă :
- De ce ai ajuns aici ?
- Oamenii spun că sunt inutilă, nu mai reprezint nimic, încurc lumea şi nimeni nu mă mai vrea.
- Dar cum te numeşti ?
- Îngăduinţa....
- Despre mine spun că sunt desuetă, că veacul meu s-a sfîrşit de mult, că nu mai am ce căuta în lumea lor. M-au călcat în picioare, şi-au bătut joc de mine , m-au zdrobit, apoi m-au aruncat.
- Tu cum te numeşti ?
- Onestitatea....
Cunosc un loc, la apx. 7-8 km de Turnul Chindiei, din Curtea Domnească a Târgoviştei, unde o mare cruce din piatră, cândva troiţă pe drumul domnesc, este căzută şi-şi duce veacul printre bălării.
RăspundețiȘtergereÎngăduitoare şi onestă!
Aceste pietre sunt grele, deci pot fi folosite pentru o cauză bună. Le-aș lega de gâturile politicienilor și le-aș arunca în punctul cel mai adânc al Mării Negre.
RăspundețiȘtergereInteresantă metaforă.
RăspundețiȘtergereRolul statuilor este acela de a-și schimba locul pe soclu.
Ifim : da, trist...
RăspundețiȘtergerePe dl. ministru Kelemen Hunor îl doare4-n cot de cultura şi credinţa noastră.
Dar nici autorităţile locale nu dau în brînci.
Lorian : nu-i păcat de pietre ? :))
RăspundețiȘtergereElZap : bine-ai venit !
RăspundețiȘtergereDa, poate fi şi aşa..
Eu, unul, tot n-am inteles: statui degeaba sau ... stătui degeaba?
RăspundețiȘtergereAugustin Rădescu : bine ziseşi !
RăspundețiȘtergere