Vă rog să-mi stimulaţi memoria care, iată, mă cam lasă.
Nu-mi pot aminti
niciuna, dar
nici una, din atitudinile, măsurile, faptele bune, etc., ale preşedintelui Băsescu în cei şapte ani de domnie. Mă refer la măsuri benefice în favoarea noastră, a tuturor, pentru că despre beneficiile pe care le-au obţinut portocaliii ştim (sau bănuim că) ştim tot.
O faptă bună pe an, atît !
Mă puteţi ajuta ?
Aceasta este o posibilă leapşă pe care vă rog s-o preluaţi !
Nici macar una in sapte ani !
RăspundețiȘtergereAnonim : aşa mă gîndeam şi eu....
RăspundețiȘtergereMatilda, n-ai nicio sansa! N-ai intrebat unde trebuie. Ia s-o intrebi pe Nutza! Cum care Nutza?!
RăspundețiȘtergereEvinent, nici una.
RăspundețiȘtergereBa am gasit ceva : a botezat niste copilasi, chiar daca a facut-o cu un interes (stiut numai de el).
Bine ai revenit, Matilda. Sper sa se fi rezolvat in bine problemele pe care le-ai avut.
Matilda,
RăspundețiȘtergerenu ,mai bine, facem lista cu dezastrele pe care le-a generat?
Iniţial, am citit ,,cele şapte minciuni...''. Dacă era aşa, oho, puteam enumera şi 77. Cu minunile însă, e greu să-mi amintesc măcar una. Am zis că mi-e greu? Am greşit. Mi-e imposibil!
RăspundețiȘtergereMemoria-mi spune că domnul amintit este incompatibil cu fapta bună, fiind un derbedeu...
RăspundețiȘtergereAugustin Rădescu : Adică Nutzi, spaima Constituţii ? :))
RăspundețiȘtergereZincabeiu : nici tu n-ai găsit ?
RăspundețiȘtergereS-au rezolvat definitiv din păcate, dacă mă înţelegi...
Elisa : vai, nu avem atîta spaţiu pentru a le înşira pe toate ! :))
RăspundețiȘtergereFlorin Matei : eu îmi suspectam memoria, dar, iată, ea nu are nicio vină !
RăspundețiȘtergereVania : derbedeu e doar un alint, nu ? :))
RăspundețiȘtergereComentariul meu nu a aparut
RăspundețiȘtergereDa, un eufemism...
RăspundețiȘtergereMatilda, ai fost destul de aproape. Mai ai 999 de incercari! :))
RăspundețiȘtergereTheodora : nu ştiu ce se întîmplă. Îmi pare rău, dar n-am nicio vină.
RăspundețiȘtergereVania : mă gîndeam eu...
RăspundețiȘtergereAugustin Rădescu : doar atît ??? :))
RăspundețiȘtergere