Lacrimile mamei

    Am ajutat o doamnă în vîrstă să traverseze intersecţia. Mergea încet, vorbea încet, trist. 
    Rezum :
   Cînd sunt mici, copiii cred că mama e puternică. Ea nu plînge niciodată. Cînd ei sunt răciţi, mama le răcoreşte fruntea şi le veghează somnul. Cînd se lovesc, mama îi alină şi le şterge lacrimile.
   Trec anii şi mama nu-şi mai poate ascunde tristeţea. O ajung din urmă grijile, nopţile nedormite, neputinţa.
   Copiii, risipiţi în propria lor  viaţă, constată sîcîiţi : a îmbătrînit mama, plînge pentru orice fleac. Ar trebui să se ducă la doctor.
   Mamei nu-i răcoreşte nimeni fruntea. 
   Doar Dumnezeu, din cînd în cînd, îi şterge cîte-o lacrimă...