joi, 10 septembrie 2009

Stai în banca ta !

 Domnul prezident a avut în faţa Justiţiei aceeaşi atitudine pe care protejata sa a adoptat-o faţă de Comisia parlamentară care o anchetează. Sfidare, ameninţare, impertinenţă.   Dar , de data asta, dumnealui nu i-a ieşit.  Realizînd că este în dificultate, şi-a permis s-o  jignească pe dna Pivniceru, singurul lucru pe care ştie să-l facă cel mai bine. Adică să se poarte ca la uşa ţambalului de la Costeşti.
 Taci , stai jos şi ascultă !  A fost ordinul Justiţiei, ca al unui profesor adresat elevului năbădăios.  A  fost nevoit dl. preşedinte să asculte o oră şi jumătate, tot ce au avut magistraţii de spus, de solicitat , de  sesizat. Lecţie dură, meritată. Chiar dacă nu i-a ajutat să-şi rezolve nicio doleanţă, chiar dacă a plecat zîmbind spre ziarişti, lecţia a încasat-o.
  Dacă, în decursul celor cinci ani de domnie, instituţiile statului nu s-ar fi lăsat călcate în  augustele picioare, dacă ar fi adoptat,  măcar o singură dată, poziţia fermă pe care a avut-o Justiţia, probabil că dezmăţul politic şi economic al partidului condus de Băsescu  n-ar fi avut tonuri atît de severe.
Abia aştept să văd cine-i mai spune stai jos şi taci  în campania electorală, sau ori de cîte ori va fi nevoie, cînd  Băsescu va mai bate cîmpii.cîmpii.
Update : Toate posturile tv comentează această lecţie. Oare nu este totuşi un aspect al normalităţii, într-o ţară democratică nu ar fi nevoie de atîtea dezbateri pe temă ! 

5 comentarii:

nicole spunea...

Yes!!!

Matilda spunea...

sigur că da !

codeus spunea...

S-au lasat incaleti, si paranoicul si-a facut de cap. inclusiv justitia, se pare ca acum i-a ajuns cutitul la os,justitiei. noua cand ne ajunge cutitul la os? poate in toamna asta sa spunem la urne gata de ajuns, destul ne-ai calcat in picioare,mai dute-n ....

Lucia Verona spunea...

Iar acum încearcă unii s-o discrediteze pe Mona Pivniceru.

Matilda spunea...

Codeus : aşa este, toţi sperăm într-o toamnă a schimbărilor.

Lucua Verona : era de aşteptat, dacă nu putem atinge , măcar să murdărim...

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog