joi, 30 septembrie 2010

Servesc patria ! ( şi pe potentaţii săi )

     Astăzi mi-a venit o idee genială, originală, etc....pentru propăşirea bietei ţărişoare :  vom construi PIRAMIDE !

     Justificare :
  1. Se vor crea mii de locuri de muncă, pentru foarte mulţi ani de acum pînă la adînci bătrîneţi  ;
  2. Graţie politicii  agrare a ministerului de resort,  foarte multe terenuri agricole  se deşertizează.  Este păcat să rămînă nefolosite ;
  3. Marile averi ale potentaţilor politici ai zilei vor fi în siguranţă. Îi vom inmormînta ca pe faraoni, cu toate pe lîngă ei, ca o recunoaştere a muncii cinstite pe care au depus-o pentru a o agonisi ;
  4. Peste vreo cinci mii de ani, turismul va cunoaşte  înflorirea  mult visată : toţi marii arheologi ai lumii se vor înghesui să găsească  mumia celei care a fost favorita Marelui Faraon Chiorups .

marți, 28 septembrie 2010

Cauză şi efect

     
      Oamenii ies în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirea. Şi a o striga. Acesta este efectul politicii tembele a Guvernului Băsescu.
      Deci,  Guvernul Băsescu este cauza.
      Ce e de făcut ?   Urgent, trebuie să eliminăm cauza, pentru a face să dispară efectul !

     
     

marți, 21 septembrie 2010

Mită pentru guvern

      Dincolo de minciunile, frauda şi tupeul domnişoarei Anastase,  eu am înţeles ceva :  dacă locuiesc într-un oraş, o localitate oarecare sau un cătun şi nu am primar portocaliu, totul e pierdut. Atunci parlamentarul pe care l-am votat, ca să-mi rezolve problemele, trebuie să  "negocieze"  cu puterea  pentru cîteva  mii de lei .    Bani pentru comunitate.  
    Negocierea se referă, fireşte, la votul din parlament, adică la susţinerea unor tembelisme emise de un  guvern pentru care nu toţi românii sunt egali în drepturi.  În schimbul acestei susţineri, guvernul se înduplecă să-i aloce şi  primăriei mele ceea ce i se cuvine de drept.  Dai votul, iei banii.  Roberta Anastase acest  fapt l-a demonstrat astăzi.
     Afirm :  guvernul ia mită !
     

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Incursiune în viitor

      Funcţionara de la ghişeu se uită pe sub ochelari şi întreabă, fonfăit, căutîndu-şi placa dentară printre dosare :
  -  Ţe doriţi ? şi caută în continuare.
  -  Am solicitat o adeverinţă, mi-aţi spus să vin astăzi.
  -  Ţe adeverinţă ? întreabă, căutîndu-ţi dinţii printre hîrtii.  Mă scuzaţi, fonfăie ea, dentistul meu a plecat de mult în Austria, iar infirmiera mi-a luat măsura prea mare. Mereu îmi cade din gură. 
A... mi-am amintit !   Georgeta, ai scris adeverinţa ? Georgetooo !  Staţi puţin, nu mă aude, şi-a uitat proteza auditivă acasă.
                                                                         ...

        Mama s-a pensionat. Copiii hotărăsc s-o facă bunică. Şi-o fac.  După un an  :
      - Mamă, unde este Vlăduţ ?
        Bunica priveşte în gol şi ridică din umeri.
      - Răspunde-mi, ai fost cu Vlăduţ în parc să-l plimbi la aer ?
      - Da, mamă, am fost în parc. Dar am uitat de ce....


     

     

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Vă rog...




        
         Faceţi voi legătura dintre arestarea unui mogul şi legea ticăloasă a lui Prigoană.
         Mie mi-e silă....

joi, 9 septembrie 2010

Vântu, reţinut pentru o faptă pe care Băsescu o ştie de un an de zile !

    De ce acum ?  Aceasta-i întrebarea !
    După atacurile verbale  neîncetate la adresa mogulilor, Băsescu a trecut la fapte.
    Arestarea lui Vântu  sub pretextul  că  SOV a favorizat  plecarea  lui  Popa, este cel puţin hilară şi, bănuiesc,  înadins cusută cu aţă albă.  Aţa pe care toţi "mogulii" trebuie s-o vadă.  Avertismentul.
    Cu mult înainte de campania electorală prezidenţială, Băsescu ştia de fuga lui Popa sprijinit, se pare,  de Vântu.  De ce n-a reacţionat în timp util ?
     Dacă Vântu l-a favorizat pe infractorul Nicolae Popa, se poate afirma că Băsescu l-a favorizat pe SOV.
     Favorizarea infractorului se pedepseşte conform legii. Dar Legea se aplică tuturor ?

marți, 7 septembrie 2010

Blazonul dinastiei Băsescu



   Asemeni oricărei mari familii aristocrate, dinastia Băsescu are, din cele mai vechi timpuri, de pe vremea cînd oamenii nu articulau fraze, ci pumni,  acest blazon inconfundabil  : 


              

duminică, 5 septembrie 2010

POPULARII

        O doamnă bine, îmbrăcată în capot de zanana şi cu moaţe în păr,  se precipită spre ghenă cu sacul de gunoi.  Se ciocneşte, cu toate cele o sută şi ceva de kilograme,  de  vecina de palier.  " Scuză-mă, madam Pascu, mă grăbesc teribil !  M-am luat cu treaba şi-a trecut timpul repede. Acuş începe emisiunea lui dom' Diaconescu, trebuie să dau imediat drumu'  la televizor, că tare bine le zice ! " .
         Madam Pascu, pentru care timpul se măsoară între o telenovelă şi  postul tv diaconesc, se precipită şi ea, căutîndu-şi febril cheile de la uşă şi răsturnînd, din grabă, sacoşa cu gogonele.

        Domnul Popescu I  ( a nu se confunda cu Popescu II  de la scara B )  coboară alene treptele de la ieşirea din spatele  blocului.  Încălţat în papuci de casă, cu pantaloni de pijama şi  "maieu" ,  scrutează aleea dintre blocuri. " Unde-or fi băieţii ?  Au zis că facem o tablă " ...  Lică, despre care toată lumea ştie că e un  tocilar,  rînjeşte obraznic : " Au urcat toţi la nea  Aurel, că începe emisiunea lui Elodiu ăla al vostru " .

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Băsescu ne invită la dans



       Români, vă ordon, treceţi la dans !  zise căpitanul.
   
      După dansul pinguinului,  ne vom prinde cu bucurie  într-o horă naţională şi-i vom strînge pe guvernanţi,  îi vom strînge,  îi vom strînge....
       Pînă la ultima suflare !

    

Faceți căutări pe acest blog