joi, 19 noiembrie 2009

Banner-sperietoare

       Azi m-am speriat îngrozitor ! Cînd am iesit din strada Glinka în Barbu  Văcărescu, de după colţ, mă privea Băsescu ! Cu privirea limpede şi dreaptă, cu un zîmbet minunat,  mephistofelic,  cu mîinile curate întinse  ca la pomană, rostea o frază care se vrea memorabilă : " Băsescu se bate pentru tine !" .
   Auleo !  Pentru mine ?   Eu sunt o fiinţă paşnică, pacifistă, urăsc violenţa de orice fel, n-o provoc şi n-o practic, oare de cînd am început să nasc porniri duelistice ?  Şi chiar aşa, nici nu i-am cerut ajutorul. Nu lui.
   A,  poate  se bate pentru altcineva. Dar pentru cine,  de ce,  şi cu cine ?  Chiar suntem un popor de Doroftei care  boxează între ei ? 
   Abia aştept să se termine odată campania asta, să dispară bennerul-sperietoare, că nu mai vin nici nepoţii în vizită la mine, de spaima lui.  Şi să dispară şi el odată cu bannerul că prea ne-a speriat şi disperat pe toţi.

6 comentarii:

Lilick Auftakt spunea...

Mainile sunt intinse exact spre a fi legate cu catuse. O greseala marca Felix Tataru. :lol:

Matilda spunea...

Lilick : ai dreptate, şi greşelile sunt muuulte !

Lucia Verona spunea...

Matilda, va trebui să cauţi alt traseu pînă pe 6 decembrie :)

Matilda spunea...

Lucia Verona : da, aveţi dreptate, iar după 6 decembrie poate îşi caută el altă ţară....

flavius spunea...

servus...
mai e putin... insa sa nu ne facem prea mari iluzii pentru ce va fi sa vina...
cele bune!

Matilda spunea...

Flavius : Sperăm, sperăm... Duminică plăcută !

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog