vineri, 18 decembrie 2009

Dragostea, la superlativ

     Nicolae Budescu era pictor de biserici. Talentul, harul, gingăşia culorilor alese îl făcuseră celebru în parohiile Bucureştilor. Preoţii îl iubeau, enoriaşii îl respectau. . Lucra de dimineaţă , de cum răsărea soarele, pînă seara tîrziu, la lumina lumînărilor. Lucra 5 zile pe săptămînă, iar sîmbăta şi duminica  le petrecea la Crucea de Piatră.
    Acolo a cunoscut-o pe Erji, frumoasa poloneză cu ochi de smarald şi sărut de foc.
    Ziua picta îngeri suavi, sfinţi palizi şi suferinzi, în timp ce gîndul  îi  fugea la îmbrăţişările fierbinţi ale tîrfei.  Preoteasa amorului plătit făcuse din Nicolae un sfînt păgîn.  Cînd n-a mai putut suporta ideea că-şi împarte femeia cu alţi bărbaţi, a cumpărat-o de la matroană. Cu bani mulţi, după mari insistenţe, a adăugat şi-un pumn de cocoşei,  şi   şi-a luat iubita acasă.
     S-au iubit toată viaţa, au trecut împreună şi bune şi rele, cu o dragoste calmă,  plină de duioşie şi înţelegere. Şi-au traversat întreaga viaţă ţinîndu-se de mînă cu încredere.
     Erji s-a stins prima,  la vîrsta de 88 de ani împliniţi. Nicolae i-a supravieţuit cîteva luni. Cîteva luni în care, zi şi noapte, şi-a plîns  femeia  pierdută.  Cu lacrimi grele,  de bătrîn rămas singur.  Într-o dimineaţă ceţoasă a plecat în linişte să-şi întîlnească iubirea răscumpărată cîndva, de mult,  din Dudeştii altor vremi...

14 comentarii:

nicole spunea...

Frumoasa poveste...
E poveste sau...? :)

theodora0303 spunea...

Frumos!

codeus spunea...

frumos, ceva ma face sa cred ca e foarte reala povestea asta.

Matilda spunea...

Nicole : am cunoscut foarte bine personajele ăn copilăria mea. Îţi dai seama ce bătrînă sunt?

Matilda spunea...

theodora : Mă bucur că-ţi place ! E absolut adevărat, poţi să mă crezi !

Matilda spunea...

Codeus : Ai ghicit, Cody, iar aceşti oameni mi-au fost foarte dragi. Uneori mi-e dor de ei...

Nea Costache spunea...

Frumoasa si induiesatoare poveste Matilda! Asa este, dragostea uneori e oarba dar in definitiv, nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie!

Manole spunea...

Nu asta cautam cu toti? Iar fiindca povestea este reala, ne da Speranta...

Matilda spunea...

Nea Costache: Ai dreptate, iar Erji chiar a fost o frumuseţe...

Matilda spunea...

Manole : Erji a ajuns în Romania şi apoi în Crucea de Piatră, împinsă de sărăcie, cînd era aproape o copilă. Aşa s-a întîmplat. După căsătoria cu Nicolae a fost o soţie şi-o gospodină fără reproş!
Poate Cenuşăreasa nu-i chiar o poveste, mai ştii ?

nicole spunea...

Bine ca exista iubiri adevarate. Mai avem motive sa zambim. Daca te uiti prea atent la "societatea de consum" de astazi... sunt prea rare florile. :)

Brad spunea...

@nicole: "sunt prea rare florile"... de colt.:{
Exceptiile sunt din secolele trecute, bag de seama,cu exceptia Monica-Irinel, sau Lis - Xleasca (!). Chiar acum(2.19 AM) ruleaza "Uriasul meu" - ProCinema - cu Ghita Muresan - asta love story actual...

Final Ro.Trix - 2 cadre.
O Noua Era - 4 cadre (elena-hrebe-sida love story ! ...calitate absolut indoielnica) - cererea Millennium...

Matilda spunea...

nicole : ai dreptate, s-a pierdut ceva din puterea de a-ţi înţelege semenii şi de a nu-i judeca după aparenţe. Parcă oamenii erau mai buni, mai... oameni !

Matilda spunea...

Brad : aceste evenimente au avut loc în perioada interbelică. Atunci cînd i-am cunoscut eu erau deja doi bătrînei simpatici şi plini de compasiune faţă de tot ce-i înconjura. Trecuseră şi ei prin multe...

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog