duminică, 17 ianuarie 2010
Frig, în orice anotimp...
"Cine-mi aruncă toamna pe umeri şi mă condamnă la frig" ?
Cu ani în urmă îmi puneam această întrebare. Era de fapt un strigăt, dar, tînără fiind, nu-mi dădeam seama.
Acum, abia acum, cred că am înţeles : frigul venea dinlăuntrul meu. Teamă, deziluzie, prăbuşirea vreunui vis, anii cenuşii care ne mohorau existenţa ... Cîte ceva din tot ce-i este dat unui om să cunoască, trăind printre alţi oameni. Buni şi răi. Unii foarte răi. Dar ştiu şi simt că viaţa mi-a arătat care este antidotul acestei stări : iertarea şi iubirea.
Mi-e mai cald şi mai bine de cînd inima mea a învăţat să înţeleagă şi să ierte.
Mi-e mai cald şi mai bine de cînd am învăţat că pot iubi oameni care nu ştiu să iubească.
Mi-e mai cald şi mai bine de cînd am învăţat că zîmbetul poate înfrînge ceea ce cuvîntul nu poate.
Mi-e mai cald şi mai bine de cînd am înţeles că nedreptatea este celălalt nume al luptei.
Şi, mai ales, mi-e mai cald şi mai bine de cînd ştiu că foarte mulţi oameni, trecînd prin toate acestea, au învăţat să ierte şi să iubească.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Eu acum incep sa invat. Nu stiu daca o sa si reusesc. Sunt la inceput de drum.
O seara buna!
Frumos..:)
Daca nici sa iertam si sa iubim nu reuseam sa mai fim demni...
theodora : viaţa te va învăţa, draga mea, ai să vezi... Îţi doresc succesuri !
untilnovember : :)
Alexandrumarin : aşa cum spui...
Iubirea, antigel etern
Cine-mi aruncă toamna pe umeri
Şi mă condamnă la frig,
Sufletul mi-ascunde sub temeri
Şi-n noapte mă lasă să strig?!
Am căutat să deschid o fereastră,
Am alergat spre lumini...
Era aurora, albastră,
Tot rece, coroană de spini...
Cum o priveam, auzit-am
O voce, din mine ieşea:
"Nu aştepta o minune,
Minunea eşti tu, draga mea!"
Şi mantia brusc mă-nconjoară,
E cald, şi e bine, şi-i sus...
De-atuncea eu ştiu, lângă mine,
E Tatăl, e Duhul... Iisus...
Asta şi pentru că cele două antidoturi pe care le-ai identificat, iertarea
şi iubirea, provin dintr-o carte cu prescripţii medicale multi milenară: Biblia. Şi da, au parafa unui celebru vindecător... Deci, sunt adevărate!
Cât priveşte răspunsul la întrebarea iniţială, nu-i aşa că nu mai vrei să-l afli?!
P.S. Am ezitat să-ţi postez ceva pe tema asta, deşi era evidentă asocierea, pentru că nu-mi place să abordez subiectul credinţei în spaţiul public, cum, de altfel, nici în cel privat nu mi se pare a fi prea abordabil. Cel puţin nu cu uşurinţă.
Dar, zilele astea, am mai avut câteva întâlniri virtuale (pe bloguri) pe aceeaşi... idee (nu?), întâlniri fericite, aş zice, şi am zis că merită...
Sper să nu mă fi înşelat.
Toni : îmi face mare plăcere, şi, nu, nu te-ai înşelat, chiar merită...
Trimiteți un comentariu