marți, 9 martie 2010

Elena Udrea, banii înapoi !

 
      O economistă cu mare experienţă îmi explică  mie, un profan în ale bugetelor, că  Ministerul turismului este  apropiat de Ministerul economiei.  Cum adică ? Adică, mă lămureşte doamna care nu vrea s-o numesc public,  turismul  trebuie să aducă bani la buget.  Să aducă,  nu să primească.
     În condiţiile în care, majoritatea hotelurilor, plajelor, staţiunilor (ce-a mai rămas din ele ) sunt privatizate sau oferite susţinătorilor puterii, toate acestea  trebuiesc doar supravegheate să-şi desfăşoare activitatea în limitele legii.  Ele sunt aducătoare de bani la buget, ca orice firmă sau instituţie de sine stătătoare. Este în interesul acţionarilor şi administratorilor acestora de a-şi face reclamă, o reclamă intensă, prin însăşi calitatea serviciilor pe care le oferă. Să-şi plătească, dacă simt nevoia, reclame în mass-media, să-şi  tipărească pliante, să-şi  comunice singure ofertele,  prin toate mijloacele  specifice.
    Prin urmare, alocarea unor sume imense ministerului pentru a face reclamă turismului românesc,  este nejustificată şi neproductivă, ceea ce s-a şi demonstrat.
    Concluzia doamnei ( şi a cercului de economişti în care se învîrte) este clară : banii care au fost alocaţi prin buget Ministerului turismului, sunt de fapt sume care i-au fost cadorisite Elenei Udrea, pentru a-şi  face reclamă sieşi, şi  puterii portocalii !
    Oare  în cadrul  DNA  or  exista  şi  economişti ?

12 comentarii:

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Bineînţeles că da, dar ei ÎNCĂ se mai ocupă de ouăle Domnului Năstase, de maşinile Domnului Oprişan, mai nou de sare-n ochi a Domnului Solomon, de inscripţiile hitleriste ale Domnului Mazăre...CUM să mai aibă stimabilii domni timp să numere şi banii din buzunarul spart al Domnului Negoiţa şi clanului portocaliu, al Doamnei Udrea, etc, etc, etc....???
Cred că avem prea multe aşteptări pentru programul şi aşa încărcat de membrii PSD !!!

Nu cred că poate să înţeleagă cineva cât de frustrată şi neputincioasă mă simt! Îmi vine să întind o mână să apuc Palatul Parlamentului, Guvernul, DNA-ul şi tot ce înseamnă Instituţie abilitată să facă ordine în ţara asta şi să-i scutur, iar apoi să dau cu ei de pământ până vor înţelege că oamenii au suflete, nervi şi limite!

Anonim spunea...

Da, nu mai au nici o jena.Dispret pentru toti si toate.Comunistii lu' Ceausescu era mici copii. zincabeiu

Matilda spunea...

Sandrina : îţi înţeleg frustrarea, iar pornirea ta cu scuturatul ar trebui s-o aibă toţi cei care nu au votat portocala hoaţă !

Matilda spunea...

Zincabeiu : aşa e, nesimţirea lor n-are limite. Doar răbdarea noastră...

nicole spunea...

Daca nu reactionam dur, cretinii astia fura tot si vor avea si nesimtirea sa ne spuna cand sa respiram, ca le folosim oxigenul!!!
Si woodrea si nea' videanu au furat sume imense, dar nu au... termopane.

Anonim spunea...

Nu reactinam deloc.
Pana cand....?

Robert Horvath spunea...

Dl. Ambasador Natsuo AMEMIYA
Ambasada Japoniei in Romania
在ルーマニア日本国大使館
NOTA INFORMATIVA:
CU OCAZIA VIZITEI PRESENTELUI BASESCU IN JAPONIA CINEASTII ROBERT HORVATH- DEVA SI SOTIA SA KIYOKO HORVATH DECLARA GREVA FOAMEI IN FATA AMBASADEI ROMANE DIN TOKYO.
BLOG http://devanewyork.blogspot.com/



CORESPONDENTA SPECIALA - ULTIMA ORA DE LA TOKYO !

GREVA NOASTRA SE BUCURA DE SUCCES. NE-AM MUTAT IN PARCUL INVECINAT PALATULUI IMPERIAL. ZIARELE SI STATIILE PUN VIZITA, IN CONTEXTUL LOVIRII UNUI COPILAS IN PLEX SI A UNOR GAFE URIASE DE PROTOCAL. ACEASTA VIZITA SE DATORESTE
NOULUI GUVERN DE STANGA CARE A VENIT LA PUTERE. ASTAZI VOM AVEA UN INTERVIU
DESPRE UN PRESEDINTE SECURIST SI VOM RELIEFA BIOGRAFIA DE GOLAN LA NHK - PRINCIPALA STATIE DE TV JAPONEZA. VA VOI TINE LA CURENT DESPRE VIZITA PLINA DE INSUCCES AL PRESEDINTELUI PE VIATA SI PROBABIL PENTRU ETERNITATE TRAIAN BASESCU. SA-I URAM INSUCCES IN CONTINUARE !

Manole spunea...

Vezi sa nu!
Poate mai cere...iote acum trece primul trimestru...si acum se face rectificare bugetara!

Matilda spunea...

Nicole : aoleu! Eu am termopane, deci ar trebui să fac... ciocu mic ?

Matilda spunea...

Theodora : se va incinge mămăliga, curînd !

Matilda spunea...

Manole : Băsescu s-a dus cu căciula în mînă să ceară bani de la japonezi. Să vedem cui îi repartizează, că la noi ajunge doar plata datoriei !

codeus spunea...

sunt, sigur ca sunt Matilda, dar fiind aserviti puterii se ocupa de cu totul alte probleme decat astea fierbinti. probabil dupa ce o se schimbe carmaciul la Cotroceni, se vor ocupa si de "matracuca" asta de Udrea, pana atunci doar privim cum isi fac de cap. Doamne o sa ajung sa urasc portocalele din cauza astora

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog