Cerul îşi sprijină norii pe umerii oraşului.
Privesc oamenii : apatici, trişti, indiferenţi. Traversează haotic, neatenţi, tresărind doar la scrîşnetul frînei vreunei maşini oprite la doi paşi de ei. Se pare că toţi s-au prăbuşit undeva, înlăuntrul lor, şi nu-i mai interesează nimic pe lume. Au uitat zîmbetul, frunţile senine.
Nu ne mai privim unii pe alţii, mergem cu capul în pămînt şi gîndurile aiurea, fiecare tîrîndu-şi tristeţea sau grijile pe trotuarele gri.
Pesemne că speranţa a obosit sau a murit, făcînd loc lehamitei şi indiferenţei.
Deşi primăvară, îmi pare că toamna bacoviană a cotropit pămîntul, cerul şi oamenii deopotrivă.
marți, 12 aprilie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Cerul îşi sprijină norii pe umerii oraşului. Privesc oamenii : mârlani, ţoape, bădărani, mojici. Traversează haotic, neatenţi, meschini, ipocriţi, preocupaţi să se bârfească între ei. Se pare că toţi au un singur gând: să scape cine poate, şi nu-i mai interesează (şi) soarta semenilor de lângă ei. Au uitat zîmbetul, frunţile senine, unii rânjesc cu sarcasm, alţii cu răutate. Nu ne mai iubim unii pe alţii, ba, din contră, ne interesează cât de aproape e decesul caprei vecinului şi cum să facem să călcăm, apoi, şi pe cadavrul lui. Pesemne că principiul solidarităţii - dacă o fi existat vreodată - a obosit sau a murit, făcând loc egoismului, superstiţiilor şi superficialităţii. Deşi primăvară, anotimpul acesta vădeşte că florile ce răsar sunt ale răului, baudelaire-iene. Les fleurs du mal, les fleurs du printemps...
Iartă-mă, matilda, dar - dincolo de faptul că sunt un veritabil sceptic - am minima pretenţie că sunt şi realist...
Florin Matei : e punctul tău de vedere. Scris foarte frumos şi cinstit. Da, şi realist, în mare măsură.
Eu nu pot fi atît de aspră cu semenii mei, starea mea psihică fiind puţin diferită de a ta.
Aveti dreptate amandoi. De cate ori merg pe strada, vad ce ati descris voi; Matilda filtrand prin suflet de poet, Florin facand o radiografie. Nu stiu daca pot fi numita sceptica dar realitatea este socanta.
Nicole : ai pus degetul pe rană . Şocantă, bine spus !
Oamenii de pe strada parca-s in asteptare...Ori asteapta ceva care sigur trebuie sa vina, ori asteapta, resemnati, ceva ce sigur nu mai vine...Spectacolul strazii imi spune ca ceva se intampla cu oamenii.
zincabeiu : ai observat şi tu ? Trebuie să se întîmple, dar ce şi cînd...
Hristos a inviat!
Ai dreptate in masura dreptului pe care il traiesti.
Raman si eu un Trecator prin Romania si simt in mare parte, insiruirea cuvintelor tale.
Trimiteți un comentariu