miercuri, 24 august 2011
Cele şapte minuni ale lui Băsescu
Vă rog să-mi stimulaţi memoria care, iată, mă cam lasă.
Nu-mi pot aminti niciuna, dar nici una, din atitudinile, măsurile, faptele bune, etc., ale preşedintelui Băsescu în cei şapte ani de domnie. Mă refer la măsuri benefice în favoarea noastră, a tuturor, pentru că despre beneficiile pe care le-au obţinut portocaliii ştim (sau bănuim că) ştim tot.
O faptă bună pe an, atît !
Mă puteţi ajuta ?
Aceasta este o posibilă leapşă pe care vă rog s-o preluaţi !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
18 comentarii:
Nici macar una in sapte ani !
Anonim : aşa mă gîndeam şi eu....
Matilda, n-ai nicio sansa! N-ai intrebat unde trebuie. Ia s-o intrebi pe Nutza! Cum care Nutza?!
Evinent, nici una.
Ba am gasit ceva : a botezat niste copilasi, chiar daca a facut-o cu un interes (stiut numai de el).
Bine ai revenit, Matilda. Sper sa se fi rezolvat in bine problemele pe care le-ai avut.
Matilda,
nu ,mai bine, facem lista cu dezastrele pe care le-a generat?
Iniţial, am citit ,,cele şapte minciuni...''. Dacă era aşa, oho, puteam enumera şi 77. Cu minunile însă, e greu să-mi amintesc măcar una. Am zis că mi-e greu? Am greşit. Mi-e imposibil!
Memoria-mi spune că domnul amintit este incompatibil cu fapta bună, fiind un derbedeu...
Augustin Rădescu : Adică Nutzi, spaima Constituţii ? :))
Zincabeiu : nici tu n-ai găsit ?
S-au rezolvat definitiv din păcate, dacă mă înţelegi...
Elisa : vai, nu avem atîta spaţiu pentru a le înşira pe toate ! :))
Florin Matei : eu îmi suspectam memoria, dar, iată, ea nu are nicio vină !
Vania : derbedeu e doar un alint, nu ? :))
Comentariul meu nu a aparut
Da, un eufemism...
Matilda, ai fost destul de aproape. Mai ai 999 de incercari! :))
Theodora : nu ştiu ce se întîmplă. Îmi pare rău, dar n-am nicio vină.
Vania : mă gîndeam eu...
Augustin Rădescu : doar atît ??? :))
Trimiteți un comentariu