miercuri, 4 aprilie 2012
Cataclismul MRU
Fondul de rezervă al premierului ar trebui să aibă destinaţii clare : situaţiile de urgenţă.
Adică : tornade, inundaţii catastrofale, cutremur, etc.
Ungureanu oferă acest fond primăriilor portocalii, cu intenţii vădite de a cîştiga voturi.
Mită electorală.
După taifunul portocaliu care a ras tot, a venit cataclismul Ungureanu spre a definitiva jaful naţional.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Sper, spre binele tau, ca n-ai vazut, in seara asta, prestatia jalnica a lui Cristian Preda, la Antena 3. Intr-un dispret absolut fata de telespectatori, dar si fata de ceilalti participanti la emisiune, acesta a sustinut ca banii respectivi au fost alocati TUTUROR primariilor. Evident, fara sa poata prezenta cea mai mica dovada a afirmatiei sale sau sa indice clar sursa informatiei.
As fi doar curios sa stiu ce motiv a avut Gadea sa-l invite. Am impresia ca ne cam datoreaza niste scuze!
Din nefericire, l-am văzut. Şi am avut răbdarea de a-l asculta ! Este de o laşitate dincolo de orice limtă.
Gîdea a tot încercat să-l incite la discuţii, dar lingăul n-a vrut să spună nimic "supărător " la adresa celor care l-au şutuit.
Mai mare scîrba !
Lăsând la o parte prestaţia domnului Cristian Preda care avea propriul interes la acel moment, se vede că la emisiunea domnului Mihai Gâdea s-au obişnuit să vorbească singuri, are probleme când mai apare câte un invitat :)
Buna ziua,
Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .
Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.
(Va rog frumos sa ma scuzati daca v-am mai trimis acest mesaj , nu o fac cu intentia de a abuza de amabilitatea dvs si va rog in momentul in care mai primiti mesajul meu sa imi spuneti numele blogului/siteului . In ultimul timp starea mamei mele s-a inrautatit foarte mult. Va multumesc pentru intelegere )
Trimiteți un comentariu