Şi iarăşi vine iarna cu sărbători tîrzii,
cad brazii jertfă verde pe-altar de bucurii,
un Moş albit de drumuri coboară din poveşti,
ninsoarea troieneşte speranţe sub fereşti.
La geamul dinspre vise geru-a făcut desen
şi sufletul respiră tristeţi din Andersen.
Ne viscolesc în suflet nămeţi de renuntări,
sunt verile departe, îngenunchiem sub ierni.
7 comentarii:
De-ngenunchiat, îngenunchiem şi vara,
Când, din Albastru, fulgii cad lichid,
Şi gândul duce tot mai greu povara
Ferestrelor ce nu se mai deschid...
Şi aşteptăm să plouă cu speranţe,
Să plouă mult, să plouă peste brazi,
Să se inunde cumplitele distanţe,
Să navigăm! Nu ieri, nu mâine! Azi!
ei Matilda eu nu am dispozitia si nici inspiratia necesara sa-ti raspund in versuri ca si Toni. e frumoasa si poezia ta si raspunsul lui Toni
Si daca astazi ninge greu
E ca stim Inaltul
Ingenunchez acum si eu
Si mintea face saltul.
* sa stim
Mulţumesc, Toni, foarte frumos, emoţionant !
Codeus, chiar dacă nu scrii versuri, ştii bine că te apreciez foarte mult.
Elisa : da, vom cunoaşte şi Înaltul... Cu drag.
Trimiteți un comentariu