vineri, 16 aprilie 2010

Viaţa noastră...

 

     Dau drumul la televizor. Politică. Băsescu, Boc, Berceanu, Videanu. Hoară, Preda, Tiron. Secretele guvernului, Elena Udrea. Schimb canalul. Aceiaşi, dar în altă ordine.  ANI , Procuratură, Curtea Constituţională. Telecomanda. Alt canal, aceeaşi piesă.
    Blogării, pe bună dreptate, comentează actualitatea. Cu umor, cu nervozitate sau sictir. Politică.
    Nu mai pot !  Politicienii sunt peste tot ! Majoritatea subiectelor sunt  "provocate"  de ei înşişi. Ne-au invadat, ne toacă nervii, ne astenizează, ne acaparează gîndurile şi simţurile, ne învăluie.  Ca să nu ne mai punem întrebări, ca să nu  le  mai punem întrebări.
     Am o scîrbă profundă faţă de această politică, şi o infinită milă de noi...
    Noi  cum  mai trăim ? Noi  cînd   mai trăim ?


    Sau, cum spune poetul :  " Viaţa noastră unde e,
                                            Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea ? "

   

17 comentarii:

Vania spunea...

De regulă, trăiesc în răstimpurile când nu-i văd pe cei enumeraţi...

Matilda spunea...

Toni : ai dreptate, dar mi se pare atît de puţin.. N-ar putea să plece, să ne lase să trăim şi noi normal ?

Toni spunea...

Păi încă n-am spus nimic!
În orice caz, de vreo două-trei zile am şi eu un blog, şi tocmai la asta mă gândeam, ce să scriu în el...
Am o stare de perplexitate, mă cam aşteptam la ea, aş vrea să abordez un subiect, dar nu mi-e clar domeniul.
Chestia asta m-a ajutat să mă decid despre ce să NU scriu.
Despre politicieni. Nu, deocamdată.
Dar despre ce?!
Mai vedem.
Oricum, ăştia sunt ca râia, ne scăpăm de ei aşa uşor...
Pentru că, din păcate, depind atâtea de politică... Foarte multe. Prea multe, din nefericire...
Acum, nici cu scârba nu rezolvăm mare lucru. Cu revolta, mai-mai...
Cât priveşte mila... Self-pity... Iar nu-i bine.
Mai degrabă să ne fie milă de ei.
Pentru că, nu-i aşa, nu cred c-ar vrea cineva să fie în pielea lor. Care azi e în tribună, mâine e pe gard. Dacă ar fi vrut, ar fi fost acolo. Avea tot timpul, în 20 de ani.
Aşa că poate o să scriu despre rândunele. În fiecare an, cu precizie, revin acasă pe 15 aprilie. Prima serie. Şi anul ăsta au făcut la fel.
Hai, în week-end-ul ăsta, să le ascultăm ciripitul inconfundabil. Şi să ne bucurăm!

Toni spunea...

A! În caz că vrei să-mi faci o vizită, uite cheia, nu e sub preş, e aici:
http://httptoniblogblogspotcom.blogspot.com/

Manole spunea...

Din acest motiv am ales filmele, gradina si subiectele banale. Sa-mi traiesc viata. Buna-rea, in cercul meu cel mai apropiat, e VIATA mea, TIMPUL meu, pe care cu regret, nimeni nu mi le inapoiaza...
Rar ma bag intr-un subiect politic,rar vizionez stiri prea satula de promisiuni si de atatea cuvinte vremelnice...

Elisa spunea...

Matilda,
de cate ori am zis ca nu ma mai uit,de cate ori mi-am promis sa-i evit,de cate ori....
Dar,ei sunt deja in subconstientul meu,ma macina acolo,imi otravesc viata ei m-au invatat ce inseamna ura de oameni(asta daca ei pot fi numiti oameni) si noi toti simtim la fel.Nu ne putem izola de ei,nu putem iesi din aceasta realitate degeaba vrem.
Asa ca,asta este.Cat mai suntem puternici ii ridiculizam,sattirizati-i dragilor,scoateti-i voi pe ei din minti fiindca de-acum este ca o batalie..."care pe care". Nu ne vor invinge,sunt totusi vremelnici si atat de penibili...(vezi Conexiuni de aseara :D )
Matilda,weekend placut!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Eu mă uit de regulă pe canalele Discovery şi Hallmark. Acolo lumea are culoarea normală pe care ar trebui să o aibă. Mai spuneam de curând că din păcate, în România totul se face, se trăieşte, se scrie, se gândeşte prin prisma politicului şi e foarte, foarte grav.
Viaţa nu e doar politică deşi e gestionată de ea. Viaţa e a noastră nu a lor, iar când vom înţelege asta, probabil oamenii vor avea mai multă forţă şi atitudine.

Ştii Matilda, dincolo de toate greutăţile şi scârba, avem un motiv tare frumos de a zâmbi şi a vedea verdele copacilor, de a auzi ciripitul păsărilor, de a simţi boarea...copii :).
Eşti un om frumos. Prin tine până şi culoarea politcii devine una rar' şi de bun gust :).

Anonim spunea...

Suntem o societate neasezata inca.Acesta este motivul pentru care politica face parte din viata noastra. Nu poti s-o ignori caci te atinge,fara sa te intrebe.
Asa este, avem si altele de facut, dar, zau, ma intereseaza daca pot lua medicamente, daca se mai umbla la pensia mea .zinca.

Matilda spunea...

Vania : Îţi datorez scuze ! Am vrut să-ţi răspund, prieten drag, dar... te-am botezat! Ţi-am zis Toni. Mă poţi ierta ?

Matilda spunea...

Toni : felicitări pentru blog ! Şi.. succesuri ! Evedent că te voi vizita şi-ţi voi rezerva un loc pe blogroll.
Cred că mi-ai bîntuit subconştientul, căci i-am răspuns lui Vania cu prenumele tău. Tare s-o fi supărat, dar sper să-i treacă...

Matilda spunea...

Manole : de aceea îmi place să "te citesc" , chiar dacă uneori nu comentez.
Tu şi Elisa mă deconectaţi şi mă liniştiţi. Vă mulţumesc amîndurora !

Matilda spunea...

Elisa : răbufnim, că suntem oameni şi, slavă Domnului, nu ne-au părăsit bunul simţ şi simţul dreptăţii.
Tu eşti fericită în colţişorul tău de rai, să fii sănătoasă, că tare mult ne mai bucuri şi pe noi !

Matilda spunea...

Sandrina : mulţumesc pentru frumoasele cuvinte ! Tu ai ceea ce mulţi şi-ar dori : o păpuşă de fetiţă şi talent mai mult decît crezi. Îţi doresc să-ţi împlineşti visele, că meriţi !

Matilda spunea...

Zinca : mă enervează guvernanţii că ne mint şi ne cred tembeli. Dar, ai dreptate, politica face parte din viaţa noastră, pe fiecare ne interesează un anumit palier, o anumită evoluţie.
Trebuie, neapărat trebuie, să scăpăm de acest guvern de mincinoşi, pînă nu e prea tîrziu...

Matilda spunea...

Toni : " cheia ce mi-ai dat aseară" ... nu se potriveşte ! Te rog să o mai scrii o dată.

Manole spunea...

Matilda si eu iti multumesc pentru vizitele tale pe care le stiu si care ma bucura de fiecare data, fie ele cu sau fara comentarii.
Sunt prea multe lucruri pe care le stiu, le traiesc ca n-am incotro si, mai mult, intuiesc ca in viata asta n-o sa prind altceva sau, daca o sa fie, o sa fie prea tarziu. Si , zau, tare imi doresc sa n-am dreptate...

Toni spunea...

Am mers, până la urmă, nu-i aşa?!
Cât priveşte subconştientul, sper că n-am devenit vreun Nosferatu... Să nu spun altfel.
Mă bucur că ţi-a plăcut locul meu de muncă, sper să fie mai productiv...

Faceți căutări pe acest blog