Mirosim a suflet

Langa casa parinteasca se inalta un salcam semet. In fiecare primavara, isi pleca tampla albita de flori spre streasina casei, intr-o imbratisare tainica, inmiresmata. Generatii de pasarele si-au facut cuib gingas in desisul sau parfumat.
Intr-o zi a izbucnit o furtuna teribila care i-a amputat cateva crengi si i-a gonit cantatorii. Apoi au venit oamenii si l-au taiat .

In fiecare primavara auzeam radacina lui gemand.
- Te doare, radacina ?
- Mi-e dor... mi-e dor de frunze, mi-e dor de flori, mi-e dor de pasarelele care-mi alintau crengile. Mi-e dor de tine, de atunci, de umbra sub care citeai.

Toti purtam in suflet o floare de salcam, aveti grija sa nu se ofileasca !
Dar, mai ales, nu lasati oamenii sa taie copacul din sufletul vostru !