Cine are părinţi, pe pămînt nu în gînd,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plîngînd.
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi, îmbătrînind, ne e dor de părinţi.
Ce părinţi ? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atîţia copii şi de-atît nenoroc.
Nişte cruci încă vii, respirînd tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi ? Nişte oameni, acolo, şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează de loc, ei albiră de dor.
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Cîtă muncă în plus, şi ce chin, cît nesomn !
....
Ne-amintim şi de ei, după lungi săptămîni,
Fii bătrîni ce suntem , cu părinţii bătrîni.
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit, trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de cîini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pîini.
....
Mai avem noi părinţi ? Mai au dînşii copii ?
Pe pămîntul de cruci numai om să nu fii .
....
Adrian Păunescu - Repetabila povară