Trenul nopţii

    Trenul se tîrăşte prin noapte.  Omidă uriaşă,  metalică,  se mişcă cu greu,  gîfîie,  scîrţîie din toate încheieturile. Trenul  nopţii parcă a părăsit linia lui firească şi se îndreaptă spre nicăieri. Sau spre vreo prăpastie.  Călătorii se agită, vociferează, s-au săturat de drumul întunecat care pare fără sfîrşit. Unii dintre ei, mai curajoşi, au sărit din mers în căutarea unei gări luminoase.
    Mecanicului de locomotivă nu-i pasă.  El vrea să conducă.  Apasă pe butoane, trage de manete, este visul său de-o viaţă, nimic altceva nu contează.  Mai trage o duşcă, scrutează întunericul şi, deşi nu vede nimic în faţă, continuă să apese pe butoane, să tragă de manete.  El vrea să conducă mai departe.
    Călătorii vor  trebui să  năvălească în locomotivă, dacă vor să  îndrepte direcţia  deviată a trenului.
    Şi dacă vor să schimbe mecanicul  înnebunit de butoane .