Examen de capacitate pentru sindicate

  
        Mîine avem examen !   Sindicatele dau măsura puterii lor de a-şi mobiliza oamenii.
        Mult trîmbiţata grevă generală va avea forţa şi impactul prevăzute, sau liderii de sindicat  angajaţi politic vor avea un cuvînt mai greu de spus ?

         Mă tem de trădare, monşer !

Să ne amintim....

   Cine are părinţi, pe pămînt nu în gînd,
   Mai aude şi-n somn ochii lumii plîngînd.

   Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
   Astăzi, îmbătrînind, ne e dor de părinţi.

   Ce  părinţi ? Nişte oameni ce nu mai au loc
   De atîţia copii şi de-atît nenoroc.

   Nişte cruci încă vii, respirînd tot mai greu,
   Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

   Ce părinţi ? Nişte oameni, acolo, şi ei,
   Care ştiu dureros ce e suta de lei.

   De sunt tineri sau nu, după actele lor,
   Nu contează de loc, ei albiră de dor.

   Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
   Cîtă muncă în plus, şi ce chin, cît nesomn !
   ....

    Ne-amintim şi de ei, după lungi săptămîni,
    Fii bătrîni ce suntem , cu părinţii bătrîni.

    Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
    Dacă nu au murit, trişti în casele lor...

   Între ei şi copii e-o prăsilă de cîini,
   Şi e umbra de plumb a preazilnicei pîini.
   ....

   Mai avem noi părinţi ? Mai au dînşii copii ?
   Pe pămîntul de cruci numai om să nu fii .
   ....

                                                    Adrian Păunescu - Repetabila povară

Trenul nopţii

    Trenul se tîrăşte prin noapte.  Omidă uriaşă,  metalică,  se mişcă cu greu,  gîfîie,  scîrţîie din toate încheieturile. Trenul  nopţii parcă a părăsit linia lui firească şi se îndreaptă spre nicăieri. Sau spre vreo prăpastie.  Călătorii se agită, vociferează, s-au săturat de drumul întunecat care pare fără sfîrşit. Unii dintre ei, mai curajoşi, au sărit din mers în căutarea unei gări luminoase.
    Mecanicului de locomotivă nu-i pasă.  El vrea să conducă.  Apasă pe butoane, trage de manete, este visul său de-o viaţă, nimic altceva nu contează.  Mai trage o duşcă, scrutează întunericul şi, deşi nu vede nimic în faţă, continuă să apese pe butoane, să tragă de manete.  El vrea să conducă mai departe.
    Călătorii vor  trebui să  năvălească în locomotivă, dacă vor să  îndrepte direcţia  deviată a trenului.
    Şi dacă vor să schimbe mecanicul  înnebunit de butoane .  

Coasa şi cureaua lată

    Fac un apel către  toţi prietenii mei din blogosferă :
    Pe aleile dintre blocuri, prin grădiniţele noastre şi pe marginea trotuarelor a crescut iarba. Înaltă, smălţuită ici-colo cu floricele sălbatice. E drept că este frumoasă, dar, totuşi, trebuie cosită.
    Vă întreb pe voi, dragi prieteni, cunoaşteţi un cosaş priceput ?  Şi,  nu în ultimul rînd,  cum sau cît se plăteşte pentru acest serviciu ?  Că nici coasă n-am....

M-a vizitat....

   " În general,  arta de a guverna constă în capacitatea de a lua cît mai mulţi bani de la o parte din cetăţeni, pentru a o da altora. "


                                                                                  
      Nu ştiu cînd m-a vizitat domnul Voltaire;  am găsit acest mesaj  în calculator.

      Oare domnul Voltaire a expediat mesajul  după  şedinţa guvernului Băsescu-Boc ?

Delapidarea naţională

    Cred că am înţeles; recunosc, cam prea tîrziu.  Disperarea Guvernului Băsescu este justificată.
    Măsurile anunţate de Băsescu sunt obligatorii şi imediate.

    S-a furat atît de mult, încît chiar şi hoţii sunt înspăimîntaţi.

       Atît de profund, de sălbatic, de frenetic au devalizat ţara, încît făptaşii au intrat într-o panică teribilă.
       De unde să acopere  delapidarea naţională ?   Băsescu a găsit soluţia : din buzunarele noastre.  Ne-au  pus la tîmplă pistolul crizei şi ne-au  ameninţat : dacă nu ne lăsaţi să ne băgăm mîinile în buzunarele voastre, din decembrie nu vă mai dăm nici-un ban ! 
        Salariile, pensiile, ajutoarele de şomaj,  banii copiilor, nimic,   pentru că noi suntem vinovaţi !  Da, suntem, nu toţi, ce-i drept,  vinovaţi pentru că ei se află la putere. Acum plătim.  Pentru hoţia lor şi prostia  unora dintre noi.
        Mai avem jurnalişti neînregimentaţi, mai avem  ziarişti inteligenţi, deci sper, sper din toată fiinţa mea, să aflăm, cît mai curînd, dimensiunea exactă a marelui jaf naţional.
         O fi posibil ?

Atac la Antena 3 !

       Nu-mi este simpatic domnul Marcel Hoară. Dimpotrivă. Dar  acum mi-e milă de dînsul.
       După ce, pe toate posturile TV,  Marcel Hoară şi-a apărat pînă la penibil  preşedintele şi colegii portocalii, iată că aceştia l-au sacrificat.  Să vedem cu ce scop.
        Atacul asupra lui Hoară a fost gîndit prin birouri  la fel de portocalii, pentru a se adeveri previziunile apocaliptice ale Voinescului şi Lăzărescului.  Şi pentru a se crea motivul intervenţiei brutale împotriva manifestanţilor. Deşi cei care l-au "atacat"  sigur nu erau sindicalişti.
      Şi, nu în ultimul rînd, pentru a discredita postul de televiziune Antena 3.
      Invitaţia anteniştilor putea fi declinată, niciun pedelist nu s-a înghesuit în ultima vreme să participe la dezbaterile acestui post. Deşi au fost invitaţi mereu. De ce tocmai acum, în momente de tensiune socială, portocaliii dau undă verde pentru participarea la o emisiune desfăşurată în mijlocul unor oameni disperaţi ? 
     Pentru că Băsescu îi urăşte pe moguli ? Pentru că Băsescu  s-ar deda la orice gest ca să scape de antenişti ? Pentru că antenele sunt singurele posturi de televiziune care nu-l linguşesc pe şeful suprem al dezmăţului politic şi guvernamental portocaliu ?
    Răspunsul este : DA !