vineri, 30 iulie 2010

Ignoranţilor care sunteţi !


        Cînd nu înţelegeţi blondismele Duduii, informaţi-vă !
        V-aţi mirat cînd ministresa a vorbit despre vechile tradiţii care ne leagă de China ?  Iată-le :
  •  ei  spre Soare-răsare, noi spre Portocală- apune ;
  •  ei cu orezu , noi cu Horezu ;
  •  ei cu vechile palate împărăteşti, noi cu palatele ţigăneşti ;
  •  ei cu ritualurile budiste introduse de Ming Han, noi cu ritualurile pupicuriste către Băsescu Traian. 

        Dovediţi că nu sunteţi ignoranţi şi mai adăugaţi !

joi, 29 iulie 2010

ELENA UDREA PREZINTĂ :


         Dintr-o regratabilă eroare,  brandul de ţară a fost virusat de internet.
         Planta care trebuia să fie afişată se numeşte  taraxacum officinale,   în  traducere românească, păpădie.
         Adică aere de porc reprezentative pentru guvernul de la Bucureşti.
         Facem aici cuvenita rectificare.

miercuri, 28 iulie 2010

Shanghai

 

           Am descoperit, în Shanghai,  acest semn de circulaţie.
           Credeţi că are vreo legătură cu vizita delegaţiei române condusă de Elena Udrea ?
                                             

TRECERE

                                                                         Dlui  Mihail  Sabin

 Totdeauna va exista o uşă
 pe care n-o putem deschide,
 va exista mereu o cale
 pe care n-o putem găsi,
 o dragoste refuzată, un surîs
 şi o lacrimă pe urmele noastre.
 Totdeauna rămîne o întrebare
 al cărei răspuns ne este interzis,
 o taină, un zîmbet, o mirare
 şi o speranţă murită în vis.
 Din anotimpuri pierdute,
 cu iluzii niciodată perene,
 înfrîngeri ne adîncesc pe frunte
 urma fostelor mîngîieri.
 Tot mai trişti, tot mai singuri în noi
 trecem preocupaţi pe lîngă tandreţe,
 pe lîngă viaţă şi pe lîngă moarte
 şi ne îndreptăm hotărîţi
 spre o uşă
 pe care n-o vom putea deschide
 niciodată.

marți, 27 iulie 2010

CIRCUL

 Cineva plîngea-ntr-un flaut,
 cineva murea-ntr-un vers,
 cineva uitase rîsul,
 cineva n-a înţeles.

 Undeva era lumină,
 undeva era doar vis,
 undeva era spectacol,
 undeva sens interzis.

 Cineva plîngea-ntr-un flaut,
 cineva durea-ntr-un gînd,
 cineva era odată,
 cineva era nicicînd.

 Bietul plîns din bietul flaut,
 bietul rîs uitat cu graba,
 biet spectacol de duzină,
 biata viaţă, prea degeaba...

miercuri, 21 iulie 2010

Cocoşi, udreni, videni şi alţi vicleni

       Aflu că unele firme ale  dlui Cocoş au intrat în faliment.  Doamna cocoşului  tocmai ne anunţase că este datoare vîndută la bănci. Vă daţi seama  ce tragedie trăieşte această onorabilă familie ?
       Ca să înţelegeţi, vă mai dau o ştire de ultimă oră :  Alin Cocoş şi-a cumpărat, din micile economii  (  vînzări anterioare )  o maşină .  Un biet  BMW  în valoare  de  65.000 de euroi.
       Sunt convinsă că vi se rupe  inima  de mila lor !   De aceea rog,  pe această cale,  mogulii vulnerabili  să renunţe la tocşoaiele tendenţioase ;  mai bine să organizeze urgent un teledon pentru a-i ajuta pe aceşti necăjiţi,  dar şi pe toţi ceilalţi amărîţi de guvernanţi.
       Şi,  pentru a nu se mai stresa şi cu grijile bietei ţărişoare, să-i ajutăm să plece de la guvernare .
       Dacă vrem, putem !

luni, 19 iulie 2010

LA MULŢI ANI, ADRIAN PĂUNESCU !

  











   Poetul  Adrian Păunescu s-a născut  în data de 20 iulie 1943. 

    Să ne bucurăm că poeţii sunt,   că poezia există.

   

       

Faceți căutări pe acest blog